E frumos să scriu despre tine
când norii se mişcă întruna
şi zăpada n-are pentru ce mai zăbovi,
iar rufele pe culme se petrec, nu se prefac.
E frumos să scriu despre tine
cum m-aş îndrepta înspre locuinţa ta
dinspre partea nedormită spre cea adormită.
Ştiu, e polei, poemele circulă cu grijă
când lucrurile se colorează mai puţin.
Să scriu despre tine însă,
e ca un gest umanitar pe care-l fac
pentru anotimpul care se colorează mai puţin.
…știi,
distanțele se mărunțesc în firimituri
dacă mă urc pe bloc și ghidez înspre locuința ta păsări
pe sub frig, călcâiele mele sunt deja plecate
înnorate hainele mele așteptă plecate deja.
știi, băiatul cu chibrituri face destul de bine,
mai desenează peisaje de-ți vine să le-ntinzi pe pâine,
merge la lucru, e vesel, ajută, e cuminte,
dorul i se pare tot un fel de lucru,
un fel de serviciu, unde-i blând și muncește singur.
stii, oare primăvara vine tot pe drum ? spune ?
băiatul cu chibrituri e bine
cum e oare fetița lui din sălbaticie ? știi ?
… o să dansăm,
cu inima o să cânt menuetul acela vechi adus de pe mare
pentru mâinile tale atât de răcoroase
şi privirilor răsfoite în zbaterea draperiilor.
Uite! îţi pot fluiera totul,
tu ai roti o floare de subsiori
eu ţi-aş pândi degetele de la picioare,
un banc de peşte salbatic ţi-ar sfâşia ochii
prin aerul răsfăţat din baldachin,
prin părul buclat scufundându-mi degetele unul câte unul.
De ce nu mergem in birtul acela de pescari?
o să pun să ţi se cânte vechiul menuet englezesc,
o să fie ca un ceva numai al nostru, al nostru.
Uite! dacă ridici mâna deasupra capului
o să-ţi scriu totul pe coaste.
acolo o să-ţi cânt chiar eu vechiul menuet,
si-o să beau lichidul acela căprui,si-o să fii veselă,
şi rochia ta o să fie veselă, o să râzi zgomotos
şi-o să umpli toată încăperea cu tine.
O să cânt menuetul acela vechi, cu inima
şi rochia ta o să fie veselă,
şi-o sa dansăm.
… îţi povestesc despre camera mea;
În primul rând un colţ nordic al tavanului
parcă m-ar înghiţi cu totul,
mi-am pus perdele purpurii şi tu nu vii,
mi-am vopsit până şi uşa-n alb.
Uite, dacă vrei o să-ţi prepar o salată de fructe,
ai putea în tot acest timp să te risipeşti prin pat,
sau să te risipeşti prin grădină dacă vrei,
simpla agitare a aerului dimprejurul tău
ar însemna o curăţire de primăvară.
Uite, dacă ţi-e greu eu n-o să fiu acasă,
dar fie-ţi milă te rog de covorul meu
care numai despre tine-mi vorbeşte
el te iubeşte.
ai putea, te rog, să calci pe el desculţă.
Ţi-am cumpărat şi o cană portocalie,
de nedespărţit de vechea mea cană verde închis.
Haide iubita! tu când mai vii?
A fost odată ca niciodată
Are ea o eleganţă matinală
care dezmorţeste munţii
şi în şifonatul cearşafului ei
zăpada se joacă de-a avalanşa
şi mor câţiva bărbaţi
lăsând familii îndurerate.
Are ea o eleganţă matinală
de care se bucură pijamalele
emoţionate peste măsură
împovărate de atâta responsabilitate
o eleganţă pe care n-o cunosc încă
dar lucrez şi mă obosesc pentru asta.
Când scriu despre tine folosesc numai cuvintele bune,
dintr-o grădină ascunsă de care am grijă în mare secret.
Când scriu despre tine, îmi curăț casa,
îmi spăl animalele, rufele, pun de cafea proaspătă,
mă spăl, mă piepten, mă curăț în urechi.
Îmi aleg cu grijă zilele în care scriu despre tine,
ele trebuie să fie faste, mirositoare, singure,
zilele singure sunt dintre cele mai bune,
atunci am un fel al meu religios de-a-nsenina cerul
pentru un timp de 7 ceasuri și 28 de secunde fix.
Trebuie să fie totul curat când scriu despre tine.
Vă iubesc mult Ana Pavlovna
şi pentru asta va spun că
împotriva singurătăţii medicament sigur
e să vă cumpăraţi o sobă de teracotă,
o să vă simţiţi mai bine,
n-o să mai ţineţi cont de indicatoare
în orăşelul acesta pustinac,
chiar solniţele de pe rafturi
or să vă aplaude în picioare,
o să vă simţiţi mai bine,
iar eleganţa oraşelor în care n-aţi fost
n-o să mai doară chiar aşa.
Sandalele dumneavoastra Ana Pavlovna
or să se mântuiască asemenea fiului risipitor,
trebuie numai un viţel îngrăşat
asemenea unei sobe de teracotă.
Să vedeţi, o să vă simţiţi mai bine,
o să ieşiţi afară cu ochii limpeziţi,
o să priviţi lumea, ramurile de deasupra,
norii, milioane de culori.
Vă iubesc mult Ana Pavlovna.
Unele poeme mor şi primăvara,
oamenii le primenesc atunci
le scot din casa cu steagu,
cortegiul opreşte la răscruci,
cei apropiaţi aruncă monezi,
câte unul dintre noi
strânge poate de-o-ngheţată.
Li se face slujbă
alea mai înstărite au şi trompetă.
Când moare câte-un poem
mai ales pe la sate
rândunicile lasă ziua aia
de se-nmormântează drumu liber,
şi oamenii vorbesc mai puţin.
După ce le-ngroapă treaba-i gata,
se face pomenirea,
mai trece câte unu din ce în ce mai rar,
din ce în ce mai dezafectat
pană ce abia mai poti citi pe cruce
“aici se odihneste Dulcineea del Tobosco”
sau Estella, ori Sonia Marmeladovna.