Unele poeme mor şi primăvara,
oamenii le primenesc atunci
le scot din casa cu steagu,
cortegiul opreşte la răscruci,
cei apropiaţi aruncă monezi,
câte unul dintre noi
strânge poate de-o-ngheţată.
Li se face slujbă
alea mai înstărite au şi trompetă.
Când moare câte-un poem
mai ales pe la sate
rândunicile lasă ziua aia
de se-nmormântează drumu liber,
şi oamenii vorbesc mai puţin.
După ce le-ngroapă treaba-i gata,
se face pomenirea,
mai trece câte unu din ce în ce mai rar,
din ce în ce mai dezafectat
pană ce abia mai poti citi pe cruce
“aici se odihneste Dulcineea del Tobosco”
sau Estella, ori Sonia Marmeladovna.